Registrul Auto Român a desfăşurat, în ultimele două luni, acţiuni de control care au vizat activitatea service-urilor auto. Sancţiunile contravenţionale aplicate ca urmare a acestor controale depăşesc valoarea de 1.200.000 lei.
În cadrul acţiunilor de control au fost verificate 891 de service-uri auto. Inspectorii Departamentului Supraveghere Piaţă au constatat următoarele neconformităţi:
– lipsa autorizaţiei tehnice de funcţionare
– comercializarea unor componente provenite din procesul de dezmembrare a sistemelor de frânare şi direcţie
– utilizarea în procesul de reparaţii a unor componente provenite din procesul de dezmembrare a autovehicule, fără a avea acceptul proprietarului autovehiculului reparat
– lipsa inspecţiilor finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparaţii efectuate
Ca urmare a neconformităţilor constatate, inspectorii Registrului Auto Român au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.229.000 lei, informează RAR prin intermediul paginii de Facebook.
Citeşte şi:
Cum se foloseşte navigaţia în maşină după data de 12 octombrie. Tutorial oferit de Poliţia Română
Video cu şoferiţa de Porsche în momentul când loveşte troleibuzul cu 130 de km/h
Un nou examen medical pentru şoferi. Dacă nu treci testul, rămâi fără permis